EasyBlog

This is some blog description about this site

  • Home
    Home This is where you can find all the blog posts throughout the site.
  • Categories
    Categories Displays a list of categories from this blog.
  • Tags
    Tags Displays a list of tags that have been used in the blog.
  • Bloggers
    Bloggers Search for your favorite blogger from this site.
  • Team Blogs
    Team Blogs Find your favorite team blogs here.
  • Login
    Login Login form
Subscribe to this list via RSS Blog posts tagged in Moldovan Director

Această postare este tradusă, textul original fiind în limba engleză. Mulțumim voluntarilor care au editat și tradus acest blog!!

În sfîrșit am revenit. A trecut ceva timp și, sincer vorbind, probabil mi-a lipsit mai mult decît credeam efectul cathartic al acestui blog. De-a lungul ultimelor 4 luni am fost cam în totalitate concentrat pe afacere, fapt care a produs două obstacole destul de semnificative pentru oricine încearcă să mențină o activitate precum acest website. În primul rînd, am fost extrem de ocupat. Să gestionezi un restaurant în primul său an nu înseamnă doar să-ți dedici tot timpul lucrului, dar și să traiești constant cu memoria gîndului că niciodată nu îndeplinești mai mult decît 20 % din lucrul planificat pentru o zi, și că ziua următoare va aduce și mai mult lucru. Există și o doză complementară de vină care te face să renunți progresiv la pasiunile tale (ceea ce, evident, nu-i bine pentru sănătatea mintală). Al doilea obstacol în actualizarea continuă a acestui website este un pic mai cinic. Sincer, am început să fim indiferenți față de anumite lucruri. Circumstanțe care anterior îmi trezeau indignare, au început să-mi trezească doar rîsete și apoi nimic. Am fost într-o vacanță frumoasă și acum am revenit în modul de rîs, pe care vreau să-l păstrez. Indignarea persistă, dar e ascunsă sub un paravan de așteptări abisal de joase, fapt care-i un element de bază al gestionării afacerilor în Moldova.

Așadar, pe această notă sumbră, mă voi lansa într-un subiect care, cred eu, va crea un tablou despre ce înseamnă să faci afaceri aici (și care expune o doză de frustrare), dar este orientat spre cum ar putea fi lucrurile. Mai exact, cît de multe oportunități sunt aici pentru oricine dorește să muncească mult și să încerce. Cînd am început să scriu acest articol cu cîteva luni în urmă, l-am întitulat „Lucrul cu furnizorii (sau: Coca Cola, așteptam mai mult de la tine)”. În mod hilar m-am abținut, pentru că nu voiam să menționez tare și răspicat numele Coca Cola. De atunci am pierdut această inhibare (și veți vedea de ce).

Trecînd direct la subiect, iată cîteva motive pentru care Moldova este plină de oportunități pentru oricine își dorește să le înhațe.

b2ap3_thumbnail_batmanNoFs.gif

Nu… Nu găsesc nici o brînză
(asta spune totul)

 

Partea 1: Majoritatea „Afacerilor” refuză să facă „Afaceri”

Ca  alternativă, această parte ar putea fi întitulată

b2ap3_thumbnail_Shut-up-and-take-my-money.jpg

Taci și ia banii!

Activitate cu care se ocupă cineva în scopul de a obține profit.
- Definiția afacerii din Google

Această formulă simplă nu se aplică prea bine în Moldova. N-o să vă obosesc cu multă analiză, dar  voi prezenta cîteva exemple – concluziile le faceți voi.

Povestea 1: „Cazul meselor de picnic”

Această poveste e veche, dar simplă și ilustrativă. Cu aproximativ 3 săptămîni înainte de primul nostru eveniment de deschidere (mijlocul lui mai 2015), am participat la  Yardsale Moldova (un eveniment fain care se desfășoară aproape în fiecare lună și aduce împreună artizani, cafenele, artiști și altele într-o ambianță de iarmaroc urban). Acolo Smokehouse a avut un fel de debut - am vîndut  pentru prima dată carnea noastră BBQ sub numele nostru.

b2ap3_thumbnail_11120589_1104687166211851_5076852026452575759_n.jpg

Cei care privesc atent vor observa flagul Virginiei expus cu mîndrie ;)

Cu două zile înainte de eveniment, ne-am pornit într-o expediție de cumparături pentru amenajarea cortului alimentar. Aveam nevoie de mese înalte pentru ca clienții să poată cumpăra mîncare și să aibă unde să o savureze împreună cu prietenii lor.  Un magazin din Atrium vindea exact mesele care ne trebuiau, la preț de 500 de lei, și noi am decis să le cumpărăm. Matt și Vlad s-au dus să le cumpere și iată cum a decurs conversația:

Vlad: Salut, am dori să cumpărăm două mese de acestea.
Vînzătorul: Nu, nu le putem vinde astăzi.
Vlad: De ce nu? Noi am fost ieri aici și ne-ați convins să le cumpărăm.
Vînzătorul: Dar acum e stricată.
Vlad: Nu, nu este! Și chiar dacă ar fi, eu vreau să o cumpăr!
Vînzătorul: Îmi pare rău, dar nu pot să vînd asta. Să aveți o zi bună.

(Nota autorului: eu am adăugat “să aveți o zi bună”) 

Așadar, ce s-a întîmplat? Vlad mă sună și-mi spune că deja nu mai avem mese și eu construiesc 2 mese rotunde din resturi de lemn. Costul total 50 de lei ($ 2,50) + 5 ore. Am folosit mesele și am trecut peste acea zi, și cît de comic ar suna, mesele sunt în restaurant chiar și acum.

Rezultatul: noi am vrut să cheltuim 1000 de lei pentru mese, dar am cheltuit zero. Și niciodată nu ne-am mai întors la acel magazin (el s-a și închis de atunci).

 

Povestea 2: „Despre echipamentul de bucătărie”

La momentul de față Matt (care a construit bucătăria) ar putea scrie o carte despre această prostie. Eu mă voi rezuma la o scurtă anecdotă.

 

Dina Cociug și MGM sunt două companii care practic dețin monopol asupra pieței de echipament comercial de bucătărie din Moldova. Principalul motiv este că ei pot negocia terenul minat al reglementărilor vamale și de import (a se citi „corupție”) pentru a aduce produse din Europa. Noi am vrut să cumpărăm un cuptor (una din primele noastre achiziții pentru bucătărie). Iată cum a mers…

 

Matt: "bună ziua, puteți să-mi spuneți vă rog cît costă cuptorul numărul cutare de pe site-ul vostru?” 

DINA: “lăsați-ne să vă trimitem un expert ca să vorbiți despre ce aveți nevoie” 

Matt: “de ce? Eu am nevoie doar de prețul unui cuptor” 

DINA: “putem veni în această după-amiază să vorbim? ” 

Matt: "uuuuh, cred că? Adică eu vreau doar cuptorul"

DINA: "Suntem în drum spre voi!"

 

Apoi ei apar ca să discute lucrurile… cu peste 3 săptămîni mai tîrziu, fără anunț (între timp noi am sunat de multe ori, apoi am adus un cuptor de la altcineva). Cînd au ajuns erau 5 persoane- 3 agenți de vînzări, 1 director și un “bucătar șef cu 5 stele Michelin”. Ei au început agitat să facă o listă cu MII de echipamente pe care doreau să ni le vîndă (multe dintre care fuseseră deja comandate din alte surse) la preț de 1 pachet mare. Bucătarul șef era ferm convins că noi nu eram îndreptățiți să întrebăm prețul anumitor articole, pentru că EL era un important bucătar șef și știa mai bine ce ne trebuia.  De fapt, cînd i-am explicat că multe dintre lucrurile despre care vorbea, inclusiv “bucătăria la pachet”, nu erau deloc relevante pentru afacerea noastră, el  s-a indignat și ne-a informat că noi nu aveam nici un drept sa îi spunem *lui*  de ce avem nevoie, pentru că el era “bucătar șef”. În cele din urmă, i-am dat naibii afară din restaurant.

 

Rezultatul: noi am construit cu propriile forțe o bucătărie, apelînd la alți furnizori mici, și nu am adus aproape nimic de la Dina Cociug – ceea ce era mai mult decît ne doream.

 

Povestea 3: “Problema chipsurilor nacho”


Noi cumpărăm 30+ kg de chipsuri nacho în fiecare săptămînă. Aceasta înseamnă o grămadă de bani pentru cineva care vinde chipsuri nacho. Dacă găsești așa persoană, sună-mă.

 

b2ap3_thumbnail_smokehousenNumber.gif

serios, eu voi cumpăra chipsurile

Aparent, să ne vinzi chipsuri nouă e „greu” și nimeni nu pare dornic să o facă. Inițial curățeam Metro la fiecare cîteva zile, pînă au încetat să mai vîndă chipsuri. Un angajat chiar mi-a spus (cu exasperare) că ei au încetat să le mai pună pe raft pentru că eu le cumpăr pe toate. După aceasta am trecut la supermarketul nr. 1 (care este mai scump), iar după ce am curățit fiecare din cele 5 magazine ale lor la fiecare 2 zile timp de 3 săptămîni, și ei au început să-mi dea același răspuns. Răspunsul meu? „Atunci spune-mi cu cine pot să vorbesc  pentru ca să cumpăr direct de acolo sau să le rezervez”. Metro a consimțit și armonia în livrarea de chipsuri s-a menținut timp de 3 luni… pînă cînd au încetat de tot să le mai vîndă. Iar Nr. 1 continuă să joace cu noi probabil cel mai elaborat  joc de-a prinselea la telefon, în istoria de refuz a banilor.

Rezultatul: Clienții mei sunt frecvent frustrați pentru că nu am chipsuri. Eu ramîn cu bani necheltuiți. Vînzătorii sunt extrem de fericiți pentru că nu mă văd aducîndu-le acești bani lor.

 

Concluzia acestor istorioare? Majoritatea companiilor cu care avem de-a face ratează ÎN FIECARE ZI oportunitatea de a face bani.

b2ap3_thumbnail_200_s.gif

Uneori pur și simplu nu avem suficiente mîini


Partea 2: Nu există cultură de servire a clienților

Consumatorii pot fi dificili. Ei au multe idei proprii despre produsul tău și foarte, foarte des au nemulțumiri. Eu le-am auzit pe toate – de la idei despre muzica de fundal, la neînțelegerea absolută a produsului („Am venit aici pentru BBQ American și tot ce aveți este „pulled pork”!! Sunt ATÎT DE SUPĂRAT!!”), la cazuri legitime și rușinoase cînd eu sau echipa mea rămînem fără produse. Rolul proprietarului de restaurant în oricare din aceste cazuri, este să-și ceară scuze și să facă mai bine în viitor. Eu înțeleg acest lucru și echipa mea la fel. Însă în mod caraghios, oamenii de la care primim cea mai multă critică și furie nu sunt consumatorii cu așteptări mari, dar furnizorii care caută zîzanie. În orice lună auzim de la furnizorii noștri (adică oamenii care iau banii mei și mă numesc „clientul” lor) mai multe strigăte decît toate problemele legate de clienți pe care le-am avut de la deschidere.  

Cel mai bun exemplu în acest sens este furnizorul nostru de carne. Nu voi da numele, dar oricine din oraș îl poate deduce. Primele noastre 3 luni cu ei au fost un coșmar… și continuă să fie așa. Noi facem comandă de costițe, iar ei le livrează tăiate pe jumătate (adică osul este tăiat la mijloc/ o partidă de costițe cu lățimea de aproximativ 1 inch). Permanent ne livrau spatele de porc tăiat în bucăți mici. A fost un caz cînd nu ne-au livrat comanda (un caz – ha!), iar cînd am sunat ca să aflăm de ce întîrziau, am fost informați că șoferul era plecat în vacanță pentru 2 săptămîni și nu urma  să primim nici o comandă.

b2ap3_thumbnail_32ca6ea0_hA5501DE7.jpg

Nu am nici un răspuns

Printre altele, eu ador filmul Joe împotriva Vulcanului… un film minunat

Timp de aproape 2 luni noi am întors 50 % din carnea primită. Însă nu ne-am limitat doar la un comportament pasiv agresiv sau strigăte la telefon. Noi chiar am mers la măcelăria lor și i-am instruit – de două ori – cum să taie carnea. Nici un folos. În cele din urmă am fost informați că managerul de vînzări chiar dorea să ne ajute, dar pentru măcelari cerința noastră părea „dificilă”.

Un alt exemplu este unul dintre furnizorii noștri buni – un producător de tortilla. Ei sunt o afacere mică și ne fac livrări de cîteva ori pe săptămînă. Produsul lor este bun și ei răspund la solicitările noastre. Îmi place de ei. Apoi am vorbit cu bucătarul nostru principal și ea spune că de fiecare dată cînd face o comandă, femeia cu care vorbește este grosolană și strigă. Ea încearcă să ne forțeze să cumpărăm mai mult. La. Fiecare. Comandă.

Nu-i asta o nebunie?

Partea 3: Stimulentele sunt greșite

Am menționat Cola Cola mai devreme? Cred că da…

Să fac o precizare înainte de a începe istorioara. Eu iubesc Coca Cola. Nu doar produsul, dar brandul și compania. Am făcut studii in Atlanta (Georgia) și am fotografii cu priveliștea de la fereastra dormitorului meu, dominată de sediile centrale ale Coca Cola. Noi aveam unicul local Pizza Hut din America care servea Coca Cola în loc de Pepsi. În Atlanta Coca Cola este atît de respectată, încît te-ai putea întreba dacă Biblia ar putea conține un capitol special dedicat acestei invenții americane dulci și siropoase. În caz că nu e clar, vreau să subliniez că nu aveam nici o prejudecată față de Coca Cola înainte de a cumpăra produsul lor.

Deci ce înseamnă să cumperi Coca Cola în calitate de restaurant în Chișinău? Primul apel nu a fost promițător…

Vlad (sunînd la numărul furnizorului): „bună ziua, sunt Vlad și am un restaurant nou și fain care se numește Smokehouse și se deschide în curînd. Vreau să cumpăr Coca Cola și să o servesc acolo pentru ca oamenii să fie fericiți!”

Reprezentantul 1: „unde vă aflați?”

Vlad: „în centru, pe Ștefan cel Mare”

Reprezentantul 1: „nu este sectorul meu, sunați reprezentantul 2 la nr. (și întrerupe apelul)”

Vlad (apelînd reprezentantul 2): „bună ziua, sunt Vlad și am un restaurant nou și fain care se numește Smokehouse și se deschide în curînd. Vreau să cumpăr Coca Cola și să o servesc acolo pentru ca oamenii să fie fericiți!”

Reprezentantul 2: „eu nu lucrez pentru Coca Cola de 2 ani (întrerupe apelul)”

Vlad (sunînd la reprezentantul 1): „salut din nou - numărul pe care mi l-ai dat e greșit.”

Reprezentantul 1: „nu-mi pasă (întrerupe apelul – și niciodată nu a mai răspuns la apelurile noastre)”

N-o să vă spun cît de dificil a fost să găsim pe cineva care să răspundă la telefon, dar e suficient să menționez că această izbîndă a implicat contactarea Camerei Americane de Comerț și obținerea unui număr pentru biroul lor din Moldova. Cînd am reușit să primim un răspuns și în sfirșit am găsit o persoană de contact, am umblat după Coca Cola o săptămînă, cerînd să ne trimită un contract pentru ca să-i putem plăti. Cînd l-au trimis, iată ce am primit:  

 

b2ap3_thumbnail_coke.jpg

Da… aceasta este fotografia necalitativă a unei hîrtii… ei voiau să o tipărim și să le-o trimitem ștampilată prin curier. 

Fără comentarii. Următoarea durere de cap a fost primirea frigiderului/ paharelor/ articolelor promoționale (semnelor luminoase etc - țineți minte că eu cred în această companie și e vorba de statut American). Aceste apeluri sunt inutile în mare parte, dar ni se promite un frigider. Săptăminile vin și trec și, într-un final, frigiderul ajunge. Noi am solicitat un frigider mic care să încapă în bar. Ei ne-au adus…

b2ap3_thumbnail_IMG_20150619_112717.jpg
scuze… abilitățile mele de fotograf lasă de dorit cînd rîd prea tare

Este evident că acest frigider e potrivit pentru un magazin. Ei au fost foarte nemulțumiți pentru că le-am spus să-l scoată dracului din restaurant, dar noi cu siguranță nu aveam nevoie de o mașină care să mănînce toată energia electrică.

 

Ce legătură au toate acestea cu stimulentele, vei întreba? Faptul că sunt cam prostești? (cert). Iată și cireașa de pe tortul acestei istorioare.

 

Cu vreo 2 luni în urmă am aflat că directorul general Coca Cola Moldova va veni la Smokehouse pentru o ședință. Primul meu impuls a fost să port cu el o discuție despre felul abominabil în care își tratează clienții. Apoi mi-am zis să nu fac acest pas, pînă cînd s-a întîmplat ceva amuzant. În ziua din ajunul vizitei planificate, 3 directori de la Coca Cola Moldova au venit la restaurant. Eu nu eram acolo, iar ei au făcut abstracție de partenerul meu Vlad și au început să indice și să decidă unde să amplaseze lucruri. Unde va sta frigiderul Coca Cola? Dar semnele luminoase? Două în interior, unul pe fațada clădirii. Dar paharele? Vlad i-a întrebat dacă poate să-i ajute cu ceva. Ei l-au ignorat și l-au tratat cu o imensă lipsă de respect. Ei erau de la Coca Cola. Titanii titanilor. Cine era el? Ei l-au informat prompt că președintele lor va veni a doua zi și se așteptau ca Vlad să respecte schema lor de decor. El i-a alungat din restaurant.

b2ap3_thumbnail_godfather_respect.jpg

Tu vii în casa mea și mă tratezi în acest hal
Asta schimbă un pic jocul

Așadar, cînd președintele/ managerul general Coca Cola Moldova a venit la restaurant, eu am vorbit cu el. Nu sunt sigur dacă bănuia ce structură de nimic gestionează, dar i-am explicat eu. Detaliat. Mai mult decît îmi permite timpul pe care-l am aici.

Nu-s sigur dacă Karma există, însă Coca Cola s-a retras din Moldova cu o săptămînă mai tîrziu, iar sub management ucrainesc lucrurile stau mai bine.

Concluzii:

Ok, David, ce încerci să spui? (altceva decît că ai o supărare personală constantă cu Coca Cola). Ce încerc eu să subliniez, este modul în care acest episod scoate la iveală o structură incorectă de stimulente în business-ul moldovenesc. Angajații Coca Cola cu care ne-am ciocnit nu erau orientați spre servirea clienților. Nu erau orientați spre vînzarea produsului. Nu erau orientați spre a reprezenta brandul. Ei erau ghidați doar de frica față de șeful lor. Această frică se manifestă prin nevoia de a crea fațade care să impresioneze. Imagini false. Imagini care să spună „aici totul e bine”. Imagini care să spună „noi cu toții muncim atît de mult pentru cauza noastră și oriunde mergi, vezi asta”. Imagini care sunt proiecția unei realități menite să-l facă pe șef să se simtă bine.

Printre altele, oricine din comunitatea donatorilor internaționali sau din domeniul dezvoltării internaționale probabil înțelege exact la ce mă refer.  

Și orice cititor perspicace va observa asta în povestea chipsurilor nacho de mai sus. 

...și orice iubitor de istorie va recunoaște un Sat Potemkinian. Mă abat…

Bine, vreau să fie clar. Eu nu atac etica sau cultura muncii din Moldova. Defel. Eu am 25 de angajați și ei toți muncesc cu multă sîrguință și istețime. Eu atac managementul moldovenesc. Managementul absent. Managerii care răspund la măguleală și cred că dacă dețin un titlu, ei pot munci mai puțin decît oricine altcineva. Aici aceasta este o normalitate în multe feluri (vezi You Have Two Cows...). Aici managementul este, în general, detașat de scopul primar al procesului decizional în afaceri - Profitul.

Partea 4: Toate industriile sunt slabe- rezultă Oportunitățile

Există cîțiva furnizori pe care îi consider minunați. Oameni buni, dar și mai important, afaceri bune. Ei mă prețuiesc ca și client, iar eu prețuiesc relația pe care o am cu ei. Ei sunt respectuoși, niciodată nu întîrzie și niciodată nu promit lucruri pe care nu le pot livra. Unii dintre acești furnizori cer mai mult decît concurenții lor. Eu cumpăr de la ei pentru că știu că concurenții livrează produse atunci cînd vor, cu ambivalență. Acești băieți livrează ce promit, cu modestie. Ca să dau cîteva exemple...

Litra Brewery (Chișinău) – bere artizanală bună livrată cu zîmbet. Să colaborezi cu un business mic înseamnă să afli despre produsele noi chiar din gura berarilor, cu tot entuziasmul care trebuie să însoțească o bere nouă.

Beermaster Brewery (Bălți) - Beermaster este mai curînd un producător industrial decît artizanal, dar are niște beri foarte bune. Ei sfidează hegemonia brandului Chișinău și o fac avînd un produs bun, fiind mîndri de el și avînd multă grijă de consumatorii lor. 

Elvis Brewery (Puhoi) – Nu, nu acel Elvis. Denumirea este, de fapt, un acronim care vine de la numele copiilor primului berar, și chiar dacă e puțin derutantă, reflectă perfect spiritul de familie al acestei afaceri. Stas, actualul manager și berar, aduce niște băuturi îndrăznețe și experimentale în mica sa berărie rurală și mereu le livrează cu un zîmbet contagios și gesturi prietenoase. 

Leonard Caffe (furnizor de cafea) - Vlad Talambuță este cel mai muncitor bărbat din domeniu. El vinde cafea, arendează mașini de cafea la oficii și restaurante și este extrem de pasionat de afacerea sa. Înainte de deschidere, Vlad și Matt au petrecut o după-amiază încercînd diferite amestecuri personalizate de boabe, pînă au izbutit să creeze amestecul Smokehouse cu gust tradițional de cafea americană. Într-o zi Vlad a fost lovit de o mașină, dar chiar și așa a ajuns la Smokehouse pentru a rezolva o întrebare de business și a lua un espresso (serios).

Fruitbox – fructe și legume proaspete livrate la ușa ta cu personalitate. Serghei întruchipează eficiența serviciului de livrare a fructelor și legumelor proaspete. El are o mustață perfect aranjată și conduce un microbuz VW (care s-a defectat lîngă restaurant cel puțin o dată). În fiecare zi el ne aduce o selecție de fructe și legume proaspete și niciodată nu ne dezamăgește. Am dat peste el și în cele mai arbitrare locuri din oraș, întrucît este mereu în căutare de clienți diverși – vrei fructul dragonului? Serghei e omul tău. Ce zici de o rădăcinoasă rară din Amazonia? Dacă poate fi găsită sau adusă în Moldova, el o va face.

Dulce Plai – miere pentru o cauză bună. Dulce plai este o întreprindere socială din Ungheni care produce miere de cea mai bună calitate. Ei își prețuiesc clienții și orice conversație cu echipa lor te face să te simți un consumator apreciat și important. Acum ei au și un website pentru comenzi online, dar chiar poți conta pe orice membru al echipei pentru o livrare în orice punct al Chișinăului.

 

De ce vorbesc despre acești furnizori? Pentru a accentua puterea micului business. Toate aceste afaceri sunt mici. Ele sunt orientate spre consumator și știu că a avea un produs bun nu este suficient. O cafea, o bere sau o ceapă bună nu mă fac să vorbesc despre aceste companii cu zîmbetul pe față. Dar relația pe care o am cu ei și tratamentul, serviciul pe care îl primesc. Aceasta este o comunitate de business. Acesta este un ecosistem antreprenorial.

În Moldova nu prea există așa ceva. Oportunitatea elogiată în titlul acestui articol ar trebui să fie clară. Ar putea exista cu mult, mult mai multe afaceri de genul acesta. Toți jucătorii mari pot fi înlocuiți, iar consumatorii ca mine ar fi ÎNCÎNTAȚI să-i înlocuiască. Eu aș fi ÎNCÎNTAT să găsesc un nou furnizor de carne, produse uscate etc etc.

Nu sunt sigur că vei vedea ceva optimist în cele expuse, dar sper sincer că da. Eu cred în oportunitățile din Moldova și cred că dacă avem un ecosistem puternic de business mic, putem prospera cu toții. Așadar, de ce să nu te alături?

 

Hits: 30826
0

Posted by on in Stories From The Field
You have two cows...

We've all heard the classic economics analogy jokes about cows my favorites are these:

Communism: You have two cows. You give them to the government, and the government then gives you some milk.

Fascism: You have two cows. You give them to the government, and the government then sells you some milk.

Capitalism: You have two cows. You sell one and buy a bull.

Nazism: You have two cows. The government takes both and shoots you.

 

To add to this list though is one I heard for Moldova when I first got here over 2 years ago. It goes something like...

Moldova: You have two cows. The government steals one and you give the other to your illiterate cousin to neglect. You buy a sport-coat and call yourself a "businessman."

b2ap3_thumbnail_bleak-hall-plantation-road.jpg

in case that wasn't bleak enough enjoy this picture (source)

 

The reason we're talking about cows, as some people with experience in Moldova might have guessed, is because today we're going to talk a bit about management and employees in Moldova. Keep in mind that as an entrepreneur starting out in my first venture my personal experience with managing a team is very limited. This article is more about observations from living and working in Moldova that my mind tied together based on reactions people have to how we are running our company here. That will get clearer in time so bear with me. 

 

I have a few anecdotes to describe how this works here.

At an NGO

Firstly, there was an NGO I worked with where the director go sick and was out for a few months. She would come in once at the end of each month and, in a frenzy, try and keep the ship from sinking. We had a full time accountant, a full time lawyer and a full time social worker but without the director the bills didn't get paid, legal complaints against beneficiaries didn't move forward and the social worker's case files didn't get forwarded to the appropriate state bodies. Mostly everyone watched wedding videos that winter. Don't get me wrong here, this isn't just about employees being lazy or needing constant oversight. The other problem is that without the Director wielding their all powerful stamp none of those functions could be accomplished. Either way you can see what it does to staff initiative. 

 

b2ap3_thumbnail_facebook.jpg

"Initiative is Punished" but sending pictures of cats to my boss
during the work day makes her like me more
(picture source is a hilarious article btw)

 

What About Businesses? 

From our cow analogy though you can see that the main perception of Moldovan businessmen is that they are simply absent. There is a business a block away from the location of my future restaurant in Chisinau. It's a pretzel and donut bakery that, like every other one in the city, somehow manages to make something that looks relatively like a pretzel but tastes like a sweet role (not in a positive way). Anyhow, a few weeks ago I walked in their for the first time. Outside there was a fold out street sign identifying the place but the door, down a flight of stairs from the street, gave me pause as it's sign said "pawnshop." I decided to go in anyhow and discovered that while there was a small pawnshop there the little bakery was open and much larger than I had thought. It had a number of tables and lots and lots of goods on display (no customers however). I ordered 3 pretzels. The woman working there told me "no we don't have any." I looked around in confusion since they not only had a display area with 3 baskets of pretzels behind glass but they had 2 more baskets on the counter top in the "right out of the oven" fresh baked goods area. I asked, "what do you mean you don't have any?! look at all these pretzels!" She responded "they are all very old and cannot be eaten, we have a few donuts if you want some." I bought 2 jelly donuts of which 1 had any jelly in it.

Another similar story was at a kebab stand by the university in Balti that I would sometimes go to. At 2pm I went in and asked for a kebab. They told me no because they have no lavash (like tortilla bread) and they will have more tomorrow. This was required for every dish they sold. I was confused because they had the option of walking 3 blocks to the supermarket, restocking and continuing work. Instead, they cooked all the fillings for the kebabs that they couldn't sell and sat there turning down every single customer until the place closed at 6pm.

Anyone living in Moldova knows countless versions of these. Bars that close at 10 pm friday night and throw out paying customers against their marked hours since no management was present. Loan officers playing around on facebook instead of trying to figure out how to help a customer. Kitchen suppliers refusing to quote a price for an oven and instead insisting on giving a package quote with lots of stuff we'll never need or buy (update on suppliers and buying kitchen goods coming soon) etc etc etc. 

 

What's the point of these stories? well basically these employees had zero interest in selling me anything. So what is the interest? Why even come to work?!

 

Basically the goal structure is messed up. Management cares much more about appearances and authority than money so employees care much more about staying out from underfoot than sales. From the loan officers who could be giving loans if they wanted but instead surf facebook to the restaurant employees who make sure they have a clean "prepared looking" workspace even if it can't make any sales, no one is working to make their companies money. Admittedly there are a whole lot of cultural leftovers from the Soviet Union here (more than possible to address in this post) but one key attitude to understanding all of this is the following:

In America a good team leader is someone who brings together a diverse set of skill-sets to solve problems more efficiently than the sum of it's parts. In Moldova a good team leader is one that retains absolute control over their teams doings and is necessarily smarter at their specialty than any member of the team in order to maintain that control. In America an outstanding employee reflects well on their manager. In Moldova an outstanding employee is a threat to the manager. In America employees are expected to go above and beyond to get "the job" done. In Moldova all worries about "the job" or goals is reserved for the manager and initiative on behalf of employees is punished. 

 

So how do people see us? Batshit crazy Americans

What inspired me to write this post is the insane looks I get constantly as I go to work, pick up a hammer and remodel my restaurant. One contractor coming in asked if I was the electrician and how I came to have such a job in Moldova as an American. I told him I was the owner of the business and he laughed and said, seriously, how did an American Electrician come to be here. I reiterated my ownership of the business and he went back to work thinking that Americans have a very odd sense of humor (absolutely not believing me). This came up before when we were appealing our visa denial and the bureaucrats we dealt with could not fathom why we wanted to work in our own business. They kept saying "give the money to your partner who will hire people and you will go back to America." There is a strong attitude here that businesspeople do not involve themselves in business (except perhaps to stamp things and yell at people). For sure this isn't true of all business here (I promise a hopeful upcoming post about good businesses here). It is a fact that this is how MANY people here understand the notion of business. You have a cow and it (magically) makes you money. It's also an excuse to employ an underserving relative or friend.

That's how business "works" in Moldova. 

 

 

For anyone who enjoys this blog AND remembers this post about how hard it is to get a loan in Moldova AND thought at that time, "wow I really wish I could give these guys like a few bucks and get a t-shirt or something cool back" then I have a solution for you!! We are running an Indiegogo to help cover the startup costs of our business! You can click here to take a look at our page. Watch our pathetic attempt at a promotional video and support us in return for some cool perks!

If none of that applies to you just click on the following picture. There's candy there: 

b2ap3_thumbnail_SH_Logo.jpg

 

 

 

 

 

Hits: 33766
0
"How much does it cost?" - The Process of Hiring Moldovan Services

If you're the type of person who scans to the end I'll save you the trouble. The answer to the title question is "No One Knows"
...or perhaps "I won't ever tell!" (which is also the name of a rather unfortunate song from Fat Joe). 

Ok, what are we actually talking about here? Let's start at the beginning. Ever business needs services. Some of these are easier to farm out than to do internally - often legal and accounting fall into this category. This post is about our experience trying to hire an accountant. This process has turned out to be rather difficult in Moldova. Partly this is because most accountants are uninterested in working with a restaurant due to the high numbers of transactions but it is also because of meetings like the following. 

So, we go to meet the senior accountant at a small firm. She came highly recommended to us by a friend who's parent's company contracts with her and she speaks English Russian and Romanian well. Seems perfect. When we arrive we are ushered into a room with her and her firm's Director. It is possible I have mentioned the status of directors in Moldova in the past. In short their importance in an enterprise is only surpassed by their self importance. 

 

RUSSIA 2569148b

"Why yes I am the director of the village kindergarden"

 

This woman did not speak English and promptly suggested we all learn "Moldovan" so that we may communicate together. Leading any business meeting with a highly political joke never failed right?

 Diversity-Day-michael-scott-492791 796 498

...right?

 

Ok, I'm being overly critical. The reality was that over the next hour and a half we got a lot of great information about how accounting in Moldova works and what their services are. Yes, it is true that since they had no information about this in writing we had to haphazardly circle around in the hopes of finding the right question. Yes a brochure would have been nicer. Yes we spent an absurd about of time bickering about silly things totally unrelated to accounting (e.g. Vlad explains that we will all be company directors when our documents finish. The "director" explains this is impossible because there is only one "director." We explain that it is very possible under Moldovan Law. Bickering ensues... and this is totally unrelated to accounting). Nonetheless it was pretty good information. Until this happened, (paraphrased - it took MUCH longer than this with a lot of repetition from all sides)Me: wonderful. Thank you for the information. What are your prices?

The Director: Well, you see that is very complicated... [much information here about all the papers the will (presumably) need to stamp 4+ times]

Me: Ok, I understand. That sounds like quite a lot. What are your prices?

The Director: It's complicated, you see we need to go to this and that office for approvals... etc etc etc

Me: What are your prices?

The Director: [more about complications] well it will cost you 2000 lei (about $140) for a 3 month startup period

Me: Great. Thank you for that. How much will it cost monthly after that

The Director: Well that is terribly complicated. Every business is different after all!! [more about complicated documents]

Me: so you can't tell us what it will cost to hire you?

The Director: well it won't just be one cost but based on a number of factors!

Me: ok, what are they?

The Director: it's often based on number of transations [more verbal vomiting about complications]

Me: I understand. What would a sample cost be per transaction and how many such transactions can we expect per month?

The Director: [more verbal vomiting about complications]

Matt: Please, can you just tell us what a normal price is for a small cafe similar to us? (during this time Matt and Vlad have also spoken a lot - Vlad translating everything - but this is all the gist)

The Director: [more verbal vomiting about complications]

Me: I'm confused. Are you telling us that you are unable to give us any information about how much it costs to hire you?

The Director: [more verbal vomiting about complications]

Me: Is it a mystery? (this elicited a chuckle from the accountant but had no effect on the director)

The Director: [more verbal vomiting about complications]

Me: I'm confused...

The Director: [more verbal vomiting about complications]

Me: WAIT!! let me get this straight. We hire you for 3 months at 2000 lei and after that. After signing the contract. You tell us how much your services will cost us ongoing. Furthermore you are 100% unable to provide the slightest glimpse as to what this price might be until we have signed that contract?!?

The Director: Yes.

The Director: [more verbal vomiting about complications]

The Director: [more verbal vomiting about complications]

The Director: [more verbal vomiting about complications]

triple facepalm

Lacking the Nazi uniforms this is exactly how we looked.

 

Any Peace Corps Volunteer can tell you how difficult it can be to get a real answer from someone in a meeting here. What I realized in this process is how much different it feels when I'm talking about my money. Which is when it clicked. 

This is about grants

This woman made multiple attempts throughout the conversation to figure out what our "budget" was. Now it isn't that we don't have a budget, just that it's most aptly described as "small and shrinking." In Moldova however when you see a foreigner 9 times in 10 they are not here for business but for international development. This is the crux of the problem. Like I said above (in bold) we're talking about my money here. If I were working off a development grant it would be someone else's money. Moldova is very used to people with the later. Furthermore, the economy practically spins around on trying to find out what price a bureaucrat in a grant giving country decided a service might be worth in Moldova. By figuring out the budgeted price they can charge "exactly that' and they get their maximum price while not technically disappointing a grand giving entity. In fact anyone who has ever worked to spend grant money knows that you get mega points for spending it all exactly as promised and exactly zero points and occasional animosity for saving the granting agency's money

So is this a concrete example of the culture (*cough* addiction) to international aid interfering in the Moldovan services market? I won't go that far but it's made me think for sure.

 

 

 

 

 

 

 

Hits: 33183
0